Conflict

Sau, cu alte cuvinte, ce inseamna sa sari pasi in dezvoltarea ta ca om de HR.

Ziua de duminica mi-a aratat ca sunt atat de multe lucruri de invatat si cat de mult mi-au lipsit acestea pana acum. Nu vorbesc de informatii, body language, motivare, energie. Ma refer la unul din piesele vitale care defineste departamentul de HR: conflict management. Uneori traim cu impresia ca intr-o organizatie totul este frumos, roz si toata lumea este prietena cu toata lumea, si majoritatea timpului vrem ca totul sa fie "flower power".

Dar nu este asa. Nu are cum sa fie asa. Suntem oameni, fiecare cu problemele lui ,fiecare are sentimente si fiecare reactioneaza diferit la factorii de stres. Am realizat ca, in ultimul an, ajunsesem intr-un punct in care eram cuprins complet de iluzia "flower power". Cu cat crezi mai mult in ceva, cu atat iti este mai greu sa renunti la acel lucru. Am vazut cum oameni cu potential ,care stiau ce vor de la viata, oameni care aveau o directie si dorinta de realiza lucruri extraordinare, au ajuns sa se detaseze usor usor de organizatie. Si nu am putut face nimic. Nu stiam cum sa reactionez si sa actionez. Am crezut ca, doar empatizand cu ei, voi reusi sa ii tin alaturi. Conflict management-ul se simte, dar se si invata. Daca nu din experienta noastra, din experienta celor din jur. Un om nu poate fi punte de legatura pentru toti, dar departamentul de HR da. Aceasta atitudine a lipsit si mi-a lipsit.

Acum incerc sa uit tot si iau totul de la zero. Chiar daca nu cu aceiasi oameni, voi invata sa ii cunosc pe cei din jurul meu si ,sa rezolvam orice conflict ca si echipa de HR.

Sharing? Share what?

In 3 saptamani de cand a inceput facultatea mi-am petrecut timpul recrutand noi membrii pentru organizatie, am participat la sedinte si intalniri HrEmotion, am inceput sa lucrez la o teza si, ori de cate ori imi permitea timpul,am iesit in oras cu vechi prieteni, cu membrii ai organizatiei, cat si cu oamenii extraordinari pe care i-am intalnit in CROS camp.
Au fost zile pline, obositoare si interesante, dar care mi-au adus aminte ca, uneori, nu obtinem tot ce vrem.Tin minte ca acum 3 ani o mana de oameni iesea in oras sa discute "cum". Cand ajungeam sa stam de vorba, toate problemele si nelamuririle noastre dispareau. Deveneau experiente de viata din care aveam ce invata. Discutam idei si ne prezentam visele noastre mari stiind ca nimeni nu o sa rada de ele. Stiam cine suntem si ce vrem. Ne stabileam propriile sisteme de valori si principii pe care le vom urma. Eram entuziasmati si plini de energie. Atunci simteam ca facem schimb cu adevarat de informatii pentru ca apreciam omul care raspandea informatia si nu neaparat informatia in sine.
Mai avem timpul si disponibilitatea sa cunoastem persoanele cu care avem un "schimb" de idei? La un moment dat ii ziceam unuia dintre cei mai buni prieteni: "Uneori am impresia ca nu discutam, ci de fapt fiecare isi duce la capat un monolog cunoscut de amandoi". Facem "sharing", dar nu suntem deloc interesati de cum s-a desfasurat intregul proces de gandire si care este viziunea din spatele ideii. Vrem totul acum. Vrem finalitatea. Vrem "ideea". Uitam totusi ca un om e o suma de idei in care crede. Toate sunt bune pentru ca il definesc si il individualizeaza.
Nu mai vrem sa cunoastem omul. Vrem doar ce ne intereseaza pe moment. Nimic mai mult.

P.S. Degeaba zici cuiva "esti cel mai tare" daca nu ai vorbit serios in viata ta cu el.

P.S. 2 Coca-Cola e mult mai buna decat Pepsi. Word.

10 lucruri învăţate în HRemotion

10 lucruri învăţate în HRemotion sau altfel spus “de ce a fost bine că am fost acolo”.

Corina mi-a predat ştafeta si o să mulţumesc, alături de ea, echipei CROS pentru că a realizat acest program extraordinar fără de care nu aş fi putut ajunge la nivelul la care sunt acum, atât din punct de vedere al cunoştinţelor, cât şi al relaţiilor cu oamenii.

Care sunt aceste 10 lucruri?

• Am învaţat sa ascult experienţele, gândurile, ideile altor persoane
• Am cunoscut oameni extraordinari dispuşi să îşi împărtăşească experienţele, oameni pe care, probabil, nu aş fi avut cum să îi cunosc într-o altă conjuctură. O să revin cu experienta CROS camp si ce a însemnat ea pentru mine mai tărziu.
• Procesul de evaluare într-o organizaţie este foarte important, atât înaintea demarării unui proiect, cât şi după finalizarea lui. Fără evaluare nu avem nici o şansă să îmbunătăţim procese, proiecte si metode, dar mai ales pe noi ca persoane.
• Recrutarea trebuie facută astfel încat să acopere nevoile organizaţiei şi să aducă oameni capabili; este timpul să renunţăm la profilul recruţilor. Avem nevoie de diversitate, de idei, de perspective noi şi de oameni dornici să înveţe unii de la alţii.
• Nu este nici o ruşine în a cere ajutorul altcuiva. Uneori experienţa altora ne scoate din impas.
• Am luat parte la un program de coaching extraordinar alături de Alex, program care m-a făcut să înţeleg care sunt obiectivele mele si care sunt paşii pe care trebuie sa îi urmez ca să mi le ating.
• Am (re)început să citesc şi să îmi direcţionez o parte din energia mea către pasiunile mele. Şi totuşi am mult timp liber.
• Am început să folosesc instrumentele Web 2.0 astfel încât să îmi permită acumularea a cât mai multe informaţii.
• Mi-am găsit motivaţia de a merge mai departe în oamenii cu care lucrez sau pe care îi întalnesc zi de zi.
• Şi de ce nu, m-am eliberat de trecut, dar nu l-am uitat.

Despre coaching, facultate si comunitatea anime si manga

Da, astazi am terminat in sfarsit sesiunea. O sesiune destul de grea, care la un moment dat parea ca nu se mai termina(si inca nu s-a terminat pentru ca mi-am luat un bilet la olimpiada de toamna)
A fost o perioada destul de frumoasa totusi, in care am simtit o schimbare de atitudine, in mare datorata programului de coaching. Sincer sa fiu, cand am aplicat pentru a intra in program(prin intermediul Hr-emotion), am pornit cu ideea ca "hai sa o fac si p'asta". Stiam in mare cam cu ce se mananca, dar in acelasi timp nu stiam nimic. Probabil in mintea mea era imaginea clasica a elevului care sta in banca si raspunde la intrebarile profesorului. Dar nu a fost asa. Deloc.

Pentru prima oara dupa mult timp, in cadrul intalnirii de matching, am simtit ca nu stiu ce vreau sa fac, ca nu am un obiectiv clar, ca nu stiu ce vreau. M-am simtit pus in dificultate de intrebarile lui Alex Gavriliu si mi-am dat seama ca intr-adevar am o problema(chiar mai multe). Am  norocul(dupa parerea mea) sa fac coaching cu Alex. Este un tip extraordinar, plin de viata. Fiecare intalnire de coaching pe care o am cu el este o provocare pentru ca ma face sa ma gandesc la stilul meu de viata, la atitudinea pe care o am, la relatiile cu cei din jur, ma face sa imi doresc sa ma schimb si sa trec la actiune.

Uitandu-ma in spate, as putea spune ca, fata de Murat de acum 2 luni, sunt mai entuziast, plin de viata, mai deschis, optimist, ferm, cat si mai calm(si cu o bicicleta in plus). S-au schimbat foarte multe, dar, dupa cum discutam azi cu Alex, schimbarea este un proces continuu. Vreau sa fiu mai bun in tot ce fac si sa ajung in punctul in care sa zic: Da, ma simt bine!

Trecand peste partea de coaching, am reusit sa iau legatura cu membrii comunitatii anime si manga. Dupa o perioada destul de lunga in care nu prea am putut sa schimb impresii legate de intregul fenomen, Otaku Champloo(mai multe informatii pe bakaism) a venit ca o gura de aer. Daca la prima editie la care am participat m-am simtit un pic stingher, incet, incet am ajuns sa cunosc o parte din comunitate si sa regret ca nu i-am cunoscut pana atunci. Sunt oameni extraordinari, energici, cu care intotdeauna ai ce discuta. Participarea ca voluntar pentru Otaku Fest m-a apropiat si mai mult de ei si m-a facut dornic sa le ofer suportul oricand au nevoie de ajutor. Rareori o sa aveti ocazia sa ma vedeti imbracat in frac, so check us.

There will be more to come. In perioada 9-10-11 iulie, impreuna cu baietii si fetele din eeStec, o sa avem parte de un Field Trip extraordinar, despre care o sa vorbesc dupa ce ma intorc. Pana atunci o sa urmeze impresiile mele legate de eeStec, cat de mult inseamna eeStec pentru mine si cat de mult mi-a schimbat perspectiva si modul de a gandi. Nu o sa uit de cei din CROS, despre programele lor extraordinare(Hr-Emotion e unul din ele), despre initiativele lor si dorinta lor de a schimba modul in care invatam.

Tineti aproape. Si pentru ca am luat-o pe cararuie, muzica medievala:D

Linchpin

Ma gandeam la o modalitate prin care sa introduc aceasta carte; probabil ca daca pierdeam suficient timp si cativa neuroni realizam o introducere plina de stereotipuri capabila sa impresioneze prin numarul de cuvinte boombastice incluse intr-o singura fraza.Probabil ca, acum cateva luni, realizam acest lucru, riscand sa imi pun ideile pe planul doi, tocmai din dorinta de a ma complica doar de dragul “artei”. Si de arta vom discuta.

Linchpin este o carte care te duce in extreme. De ce? Tocmai prin faptul ca te face sa pendulezi intre “hey tipul asta chiar are dreptate”, “Isi pierde firul ideilor si se contrazice” si inapoi.

Ce ne spune Seth Godin in aceasta carte? In mare ceea ce toti stim, vrem sa devenim, dar de care ne este frica tocmai pentru ca necesita schimbare: Indispensabili.

Initial am crezut ca Seth Godin se refera doar la capacitatea noastra de a face diferenta si de a deveni genii creatoare doar in cadrul organizatiei noastre. Probabil de aceea am ajuns pe la jumatatea cartii, chiar inainte de capitolul Resistance, cu o oarecare idee ca acest domn a scris o carte repetand acelasi lucru in dorinta de a sublinia importanta unui Linchpin. Mi-am pierdut interesul, si am zis, da e OK ce ne vinde el aici, are grafice frumoase si amuzante, capitolul Resistance spune foarte multe si o sa vad ce nu merge exact in activitatea mea si atat.

Dupa 2 zile de pauza in care am incercat sa verific veridicitatea celor afirmate in carte si in care am incercat sa schimb ceva(fara insa sa stiu ce), m-am intors la lecturat incercand sa imi dau seama ce am pierdut. Suficient. Linchpin nu prezinta modul in care TU poti deveni stalpul organizatiei tale, ci un stil de viata. Suna pompos nu? Ei bine, chiar daca multora o sa le starneasca doar un zambet pe buze, celora care stau si reflecteaza asupra ideii de arta din Linchpin in mod sigur o sa le ofere o alta perspectiva; o perspectiva asupra traiului nostru, a interactiunilor pe care le realizam cu cei din jur, cum tratam munca si cum ne limitam genialitatea tocmai din dorinta de a nu iesi din zona noastra de confort. Vorbeam cu Alex Gavriliu tocmai de acest fapt cand m-a intrebat de ce a fost prima mea optiune in programul de coaching. M-a intimidat. In momentul in care discutam cu el, simteam ca nu aveam ce sa spun, ca nu aveam o coerenta a ideilor, ca nu puteam sa il impresionez cu idei marete si perspective grandioase nerealizabile de Murat de atunci.

Important este ce ai de gand Tu sa faci. Nu seful tau, nu organizatia ta. In fiecare zi ne invartim in cercul vicios al ideii de munca. Munca pentru majoritatea inseamna 8 ore in fata unui birou, semnand acte sau realizand analize comparative. Ce este interesant este ca desi nu este satisfacatoare, noi continuam sa facem acelasi lucru, pornita de la:”Ce o sa imi zica Seful daca nu o sa fiu de acord cu modul lui de actiune. Ce o sa fac daca imi dau demisia si nu o sa imi gasesc o alta slujba? Ce o sa fac daca nu o sa fiu pe placul celor din jur?” Dupa parerea mea, Godin are dreptate aici: Poti fi inlocuit. Intotdeauna o sa se gaseasca altcineva care sa iti faca munca mai bine si pe mai putini bani. Cate persoane supracalificate exista in anumite posturi? Raspunsul este prea multe. Ne-am obisnuit cu ideea ca succesul inseamna casa, masina, bani, iar odata satisfacute aceste nevoi, suntem fericiti. Si totusi cati sunt fericiti cu situatia lor?

Seth Godin nu ofera o cale. Chiar el spune ca nu exista o harta pe care trebuie sa o urmam. Este de datoria noastra sa ne realizam arta, in orice domeniu, de la stiinta si tehnologie, la relatia cu oamenii si publicitate. Trebuie sa ne infrangem instinctul de autoconservare, sa ridicam capul in lume, sa avem curaj(dar sa ne pastram frica in acelasi timp) sa ne facem prezentate ideile, oricat de stupide ar parea, pentru ca la un moment dat, va aparea una geniala; nu trebuie sa ne fie frica de feedback si de greseli, ci sa ni le asumam si sa invatam din ele.

Toti oamenii cauta interactiuni cu alti oameni. Fara aceste interactiuni am fi doar masini. Linchpin incurajeaza folosirea retelelor sociale(facebook ,twitter), insa nu pentru prietenii virtuale, ci pentru ati face cunoscute ideile, pentru ca un linchpin nu poate lucra niciodata singur, ci intr-o echipa de persoane asemenea lui, capabile, entuziaste, motivate si dornice sa faca cu adevarat diferenta.

Nu o sa spun mai multe, ci va invit sa cititi aceasta carte. O lectura foarte motivanta, care nu se complica in cuvinte, si de ce nu, urmariti graficele lui Godin;chiar daca nu invatati ceva din ele, in mod sigur o sa va faca sa zambiti