Pe lângă eternele cerințe de a rămâne în standardul de iubibil (fiți-ar capul tau Taxi), trebuie să îndeplinești și anumite cerințe suplimentare. Mai pe scurt toate cerințele unei relații în care doar tu centrezi și tu dai cu capul. Nicicum persoana căreia îi oferi iubirea nu trebuie să facă nimic. Se îmbată și te face de câcat de față cu toată lumea? E vina ta nu regretă nimic, nu ai bagat-o în seamă. Nu vorbește cu tine? E normal, tu trebuie să faci primul pas ca să arâți că îți pasă. Ți-ai sacrificat timp și energie ca să petreci timp cu ea? Stai liniștit nu înseamnă oricum nimic pentru că o să discute cu alte persoane mai interesante în timp ce se plânge că nu o bagi în seama pentru că nu îi place unde ai adus-o (deși a insistat).
O fac și eu, o fac și cei din jur. Problema e că uneori exagerăm din dorința de a câștiga un joc în care oricum nimeni nu câștigă. Nu există noțiunea de compromis. Există doar eu-l și poate iubirea de rezervă.
Un alt lucru care m-a deranjat zilele astea a fost frecvența cu care fanii unor genuri de muzică se descopereau în timp ce își făceau selfiuri la nu știu ce evenimente. Brusc roacări hardcore care scuipau pe muzica electronică în timp ce încercau să agațe pipițele necoapte din Vamă au ajuns fani Avicii. Maneliștii no1 sunt la FolkYou, iar mega trancerii sunt la ArtMania. Nu știu în ce lume trăim, dar dacâ sunteți atât de deschiși la minte, atât de progresiști și inteligenți poate ați încerca și altceva gen filarmonică/operă/teatru/balet/operetă. Nu o să o faceți CĂ CUltura oricum nu atrage like-uri pe facebook și ce alte tâmpenii pe instagram sau ce se folosește.
Nu au fost la Untold (cred), dar îmi aduc aminte de ce iubesc muzica electronică.
Rant over.
No comments:
Post a Comment