Sau de ce este important sa fii constient de ce actionezi sau reactionezi intr-un anumit fel.
In drumetia din weekendul ce a trecut, la inceputul ei, am preluat de pe marginea traseului o bucata de lemn, pasat cu multa prietenie: "Ia-l Murat". Si m-am conformat. Aparent am reusit sa ma incapatanez suficient de tare incat sa il urc pana la refugiul Sparlea, destinatia drumetiei noastre de 2 ore juma', fara sa imi pun intrebarea: De ce am carat bucata asta de lemn? Nu puteam sa ma folosesc de el ca si sprijin in urcare si era suficient de greu incat sa fie o povara.
 |
| Bucata de lemn in cauza |
Raspunsul a venit natural dupa ce am ajuns inapoi la cabana. Cu tot cu lemn.
Incercand sa ne croim un drum, adunam si multe lucruri care nu ne sunt necesare si, desi suntem constienti de asta, ne incapatanam sa le pastram alaturi. Motivele sunt diverse si variaza de la atasament, la posesivitate, iubiri inveninate, frica de a renunta si de ce se va intampla mai departe; un instinct de conservare(al situatiei). Ajunsi intr-un anumit punct, incepem sa ne uitam un pic de sus si realizam ca un astfel de comportament nu ne-a ajutat mai deloc. Ce ti-a adus in plus? Doar timp si energie pierduta. Cineva zicea ca primul pas in rezolvarea unei probleme este sa iti dai seama ca ai una. In cazul meu era incapatanarea si posesivitatea. Asa ca m-am gandit ce o sa fac cu el.
Desi luasem decizia inainte de a incepe coborarea, pana sa ajung la cabana, am sperat intr-un fel ca o sa ii gasesc o alta utilitate. Si totusi, incepusem sa ma impac cu ideea pe care o aveam si concluzia la care ajunsesem. Chiar si inainte sa se lase seara, nu eram dispus sa las pe altcineva sa ii gaseasca o alta intrebuintare decat cea pe care o aveam eu in minte.
 |
| Simbolistica focului este variata, dar cred ca, in acel moment, ideea de purificare imi venea in minte |
Sunt mai multe intrebari care reies din experienta asta. Eu am asociat toata calatoria cu anumite laturi ale personalitatii mele si interactiunii mele cu oamenii, dar altii pot avea alte intrebari si raspunsuri. Si totusi cred ca sunt cateva care se potrivesc pentru toti: De ce pastram astfel de sentimente? Cat ne ia sa realizam ca avem o problema? Cum actionam pentru a rezolva aceasta problema? Care este 'refugiul' si 'focul' nostru ?
Dar cea mai importanta intrebare cred ca este : De ce acceptam sa caram astfel de poveri si oare ne gandim suficient inainte sa luam astfel de decizii? Nu zic sa nu acceptam oportunitati sau sa (iti) oferi o sansa. Doar ca, uneori, mai trebuie sa ne gandim daca drumurile pe care le luam astfel sunt legate de ce vrem sa facem de fapt.
Murat out!
